Sectorul construcțiilor se organizează în jurul proiectelor, nu în jurul întreprinderii ca întreg. Fiecare proiect are propria echipă, propriul lanț de subcontractanți și, adesea, propriul mod de înregistrare. Acolo unde o fabrică are un proces de producție fix cu măsurători recurente, o firmă de construcții are o serie de colaborări temporare care se dizolvă după finalizare. Datele care apar în timpul unui proiect dispar de multe ori odată cu proiectul: într-un dosar de arhivă, pe laptopul unui șef de proiect care în prezent lucrează la o altă lucrare, sau nicăieri.
Acest lucru face ca raportul dintre datele care apar și cele care ajung centralizat să fie diferit față de sectoarele cu un proces continuu. Cea mai mare parte a informațiilor relevante — consumul de materiale, mișcările de transport, energia pe șantier, fluxurile de deșeuri — apare la fața locului și la terți, iar doar o mică parte din acestea este înregistrată structural într-un loc unde cineva o poate găsi mai târziu.
Consumul de materiale și proveniența materialelor de construcție reprezintă pentru multe rapoarte de sustenabilitate o componentă esențială, dar datele despre acestea sunt fragmentate între facturile furnizorilor, bonurile de livrare și, uneori, doar acorduri verbale cu un subcontractant. Un contractant achiziționează beton, oțel și material izolator prin diverși furnizori per proiect, și nu fiecare furnizor oferă același nivel de detaliu privind proveniența, intensitatea de CO2 sau procentul de reciclare. Cine dorește să știe câtă încărcătură de CO2 se află în consumul de materiale dintr-un an trebuie deci să afle mai întâi ce proiecte s-au desfășurat, ce furnizori au fost implicați și care dintre aceștia furnizează date utilizabile.
Un proiect de construcții funcționează adesea pe un lanț de subcontractanți: lucrări de terasament, instalații tehnice, finisaje, electricitate. Fiecare subcontractant are propria gestiune, propriile vehicule, propriul consum de combustibil și propria evidență a deșeurilor. Pentru contractantul principal, aceasta este de multe ori o cutie neagră: există un contract și o dată de finalizare, dar nu neapărat o perspectivă asupra datelor de mediu generate de munca subcontractanților. Această problemă nu apare doar în construcții. Și în sectorul instalațiilor, datele relevante sunt dispersate între subcontractanți și firme de service, iar modul în care se atribuie proprietatea acolo este un punct de referință util pentru sectorul construcțiilor.
Pe șantier apar date care rareori sunt înregistrate sistematic: consumul de combustibil al macaralelor și generatoarelor, consumul de apă, containerele de deșeuri care sunt evacuate. Acest tip de date se află de multe ori pe bonuri de lucru pe hârtie, în mintea executanților, sau nicăieri. Blocaje similare privind înregistrarea fizică și dispersată apar și în sectorul transporturilor, unde datele privind curse și consumul de combustibil sunt înregistrate per vehicul și șofer. Asemănarea este că datele apar pe teren sau pe drum, și nu găsesc automat drumul spre un sistem central.
În afara șantierului propriu-zis, există un strat administrativ: firme de închiriere de utilaje, organisme de verificare, furnizori de energie pentru barăci de șantier și birouri. Aceste părți furnizează facturi și rapoarte care conțin informații relevante, dar aceste informații nu sunt etichetate ca date de sustenabilitate și trebuie deci extrase din ele. Aceasta se aseamănă cu situația din comerțul cu ridicata, unde datele de achiziție și logistică circulă prin mai multe sisteme fără ca cineva să le recunoască drept date de mediu. În ambele cazuri, primul pas nu este colectarea de date noi, ci recunoașterea datelor existente care se află deja undeva.
Este tentant să se achiziționeze un pachet software care trebuie să centralizeze datele de sustenabilitate pentru construcții. Dar un sistem care produce rapoarte peste o colecție neorganizată de dosare de proiect, contracte de subcontractare și bonuri de lucru separate oferă rapoarte mai ordonate despre cifre a căror proveniență nimeni nu o poate verifica. Înainte ca un instrument să fie util, trebuie stabilit ce punct de date provine din ce proiect, cine este responsabil pentru acesta și pe ce traseu ajunge acel punct de date în raport. Aceasta este o chestiune de registru, nu o chestiune de software.
Pentru o firmă de construcții, aceasta înseamnă că prima sarcină nu constă în raportarea propriu-zisă, ci în cartografierea locului de unde provin datele pe proiect, pe subcontractant și pe locație, cine este proprietarul acestora și ce reguli de calitate le sunt asociate. Acest registru nu există încă în mod standard în sector, iar construcția lui diferă de la o firmă la alta, în funcție de numărul de proiecte în curs și de măsura în care subcontractanții deja partajează date.
Scanul de pregătire a datelor (Data Readiness Scan) este în curs de dezvoltare. Cei care doresc să contribuie la această problemă pentru construcții sau doresc să obțină acces primii se pot înscrie pe lista de așteptare.
Odată ce este clar ce date apar unde și cine este responsabil pentru acestea, urmează adesea întrebarea ce parte din colectarea și structurarea acestora rămâne muncă manuală și ce parte poate fi automatizată. Scanul de lucru al FTE TO AI calculează per sarcină ce parte din muncă poate fi preluată de AI, oferind astfel un pas următor pentru cei care, după ordonarea datelor, doresc să știe unde este încă cea mai mare nevoie de implicare umană.
Vraag maar waar een datapunt vandaan komt. Dat is meestal de hele vraag.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.