O bancă, un asigurător sau un administrator de active are relativ puține emisii operaționale proprii. Birouri, parc auto, consum de energie: acestea sunt prezente, dar în cele mai multe cazuri nu contrabalansează ceea ce intră prin portofoliu. Raportul este aproape invers față de ceea ce cunoaște o companie de producție: cea mai mare parte a datelor de sustenabilitate relevante nu se generează în interiorul propriilor ziduri, ci la părțile în care se investește, cărora li se acordă împrumuturi sau care sunt asigurate. Această diferență determină unde trebuie să căutați, și explică de ce o abordare care funcționează pentru o fabrică nu poate fi transpusă aici fără adaptare.
Datele privind amprenta proprie sunt de obicei cele mai facil de găsit. Departamentul de facility management deține date despre consumul de energie și de apă al clădirilor de birouri, HR are date despre deplasări și naveta angajaților, achizițiile au contracte cu furnizorii de articole de birou, catering și servicii IT. Această parte a registrului de puncte de date este comparabilă cu ceea ce ține evidența orice companie de servicii. Provocarea nu constă în complexitatea acestor date, ci în atenția care le este acordată: fiindcă sunt relativ mici în raport cu impactul portofoliului, responsabilitatea (ownership) este aici adesea definită mai vag decât ar trebui.
Cea mai mare parte a datelor de sustenabilitate relevante se află în produsele financiare propriu-zise: împrumuturi, investiții, riscuri asigurate, active administrate. Pentru fiecare contraparte trebuie stabilit ce emisii, ce risc climatic sau ce alt indicator de sustenabilitate este asociat acesteia. Aceste date provin din direcții diferite: rapoarte ale contrapărții înseși, date de la furnizori externi care oferă estimări atunci când datele directe lipsesc, și modele interne care combină aceste surse într-o cifră per poziție sau per împrumut.
Sursele, deci, sunt rareori sisteme proprii. Un sistem de credit ține evidența cine a împrumutat bani și în ce condiții, nu ce emisii cauzează acel client. Un sistem de administrare a portofoliului ține evidența pozițiilor și evaluărilor, nu a riscurilor climatice asociate acelor poziții. Cifrele de sustenabilitate sunt adesea calculate pe o cale separată și legate ulterior de datele financiare, ceea ce înseamnă că legătura însăși este un punct vulnerabil: dacă o contraparte își schimbă numele, structura sau anul de raportare, legătura se poate rupe fără ca acest lucru să fie observat imediat.
Deoarece nu fiecare contraparte publică ea însăși cifre bune de sustenabilitate, se recurge pe scară largă la furnizori externi de date care oferă estimări, scoruri sau ratinguri. Aceasta este o soluție practică, dar nu elimină problema, ci adaugă o verigă. Pentru fiecare punct de date care provine de la un furnizor extern, trebuie totuși consemnat: ce metodă a fost folosită, ce ipoteze au fost făcute, cât de vechi este cifra și ce se întâmplă atunci când doi furnizori dau o estimare diferită pentru aceeași contraparte. Fără această consemnare, rezultă un raport care pare convingător, dar care se bazează, în fundal, pe cifre a căror proveniență nimeni nu mai poate reconstitui.
În cadrul unei instituții financiare există adesea mai multe unități de afaceri care folosesc parțial aceeași contraparte sau același punct de date subiacent: o bancă care desfășoară atât activitate de creditare, cât și administrare de active, poate solicita sau calcula de două ori o cifră de emisii pentru același client, prin departamente diferite și furnizori diferiți. Cel care identifică unde există deja un punct de date la mai multe unități de afaceri, previne ca aceeași întrebare să fie tratată de două ori separat, cu două rezultate posibil diferite. Aceasta nu este doar o chestiune de eficiență, este și o chestiune de consecvență: o contraparte nu poate avea un risc climatic diferit într-un raport față de altul, fără să existe o explicație pentru aceasta.
Metoda de a construi un registru de puncte de date, de a identifica sursele și de a atribui responsabilitatea (ownership) nu diferă fundamental de ceea ce este necesar în sectorul energetic, sectorul imobiliar sau construcții. Ceea ce diferă este locul unde se află centrul de gravitate: la aceste sectoare, cea mai mare parte a datelor se află în operațiunile proprii sau în lanțul de aprovizionare direct, în serviciile financiare cea mai mare parte se află la terți asupra cărora nu aveți control operațional direct. Acest lucru nu schimbă structura muncii, dar schimbă întrebarea privind cine poate fi tras la răspundere pentru ce, și care puncte de date se află, în general, în raza de acțiune pentru a fi gestionate. Înainte de a răspunde la această întrebare, este util să clarificați ce puncte de date sunt de fapt necesare atunci când sunt implicate mai multe unități de afaceri, astfel încât registrul să nu crească cu cifre pe care nimeni nu le consultă.
Odată clarificat ce puncte de date există, de unde provin și cine le administrează, apare o întrebare următoare: cât din munca de colectare, verificare și actualizare a acestor puncte de date mai necesită efort uman, și ce parte este suficient de repetitivă pentru a fi lăsată unui sistem. FTE TO AI calculează per sarcină ce parte din muncă poate fi preluată de AI, pe baza sarcinilor care rezultă din registrul de puncte de date, nu pe baza unei estimări prealabile.
Vraag maar waar een datapunt vandaan komt. Dat is meestal de hele vraag.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.