Sectorul energetic are o caracteristică pe care puține alte sectoare o au: se măsoară deja în permanență. Date de măsurare de la contoare inteligente, cifre de producție ale activelor proprii, date de consum ale instalațiilor, factori de emisie care diferă pe purtător de energie și pe sursă. Unde un prestator de servicii trebuie încă să afle dacă datele există în general, o companie energetică se îneacă adesea în date care există deja. Întrebarea nu este atât dacă cifra există, ci care dintre cele cinci sisteme care o înregistrează este cel corect, și dacă acele cinci sisteme folosesc aceeași definiție a unei unități de măsură.
Aceasta este o capcană diferită față de sectoarele unde datele de sustenabilitate trebuie obținute de la părți externe. Aici problema stă în abundență și fragmentare: sisteme SCADA, platforme de gestionare a datelor de contorizare, ERP pentru partea financiară, foi de calcul separate pentru estimările de scope 3 ale lanțului. Fiecare sistem are propria viziune asupra a ceea ce înseamnă un punct de date, și nimeni nu a documentat care sursă corespunde cărui punct de raportare.
În cadrul companiilor energetice se împletesc două tipuri de date care nu au aceeași origine. Datele de producție și de consum provin de obicei din sisteme operaționale construite în primul rând pentru activitatea operațională, nu pentru raportare. Datele de emisii, în schimb, sunt adesea calculate ulterior, cu factori de conversie care diferă pe sursă, pe an și pe cadru de raportare. Cea mai mare parte a discuțiilor despre calitatea datelor în acest sector nu se referă la măsurarea propriu-zisă, ci la conversia de la valoarea măsurată la cifra de emisii: care factor, care perioadă de referință, care presupunere.
Aceasta face ca lineage-ul (trasabilitatea originii) să fie deosebit de important aici. O cifră din raportul de sustenabilitate denumită "emisii totale de CO2" poate fi compusă dintr-o citire de contor, un factor de emisie dintr-o bază de date externă și o corecție manuală într-o foaie de calcul. Fără o origine documentată pentru fiecare pas, nu se poate stabili dacă o abatere față de anul trecut este o schimbare în producție, un factor ajustat sau o eroare în transferul între sisteme.
În companiile energetice, datele se află rar la un singur departament. Datele de măsurare operaționale se află sub asset management sau departamentul tehnic. Datele financiare și de consum se află sub finance sau controlling. Estimările de scope 3 de la furnizori și clienți se află adesea la achiziții sau la departamentul de sustenabilitate propriu-zis, care nu produce el însuși aceste date, dar trebuie totuși să răspundă pentru ele. Cine este proprietarul unui punct de date nu este, prin urmare, o întrebare tehnică, ci una organizatorică: cine poate explica originea, cine poate efectua o corecție, cine semnează pentru corectitudine.
Această distribuție a proprietății se regăsește și în alte sectoare cu multe active tehnice. Similitudinile cu unde se află datele de sustenabilitate în construcții sunt mai mari decât s-ar aștepta: și acolo datele de măsurare se află la un departament tehnic, iar datele de emisii la o funcție separată, cu puțină coordonare între cele două. La sectorul instalațiilor se manifestă un tipar similar, unde datele operaționale despre instalații sunt separate de ciclul de raportare care este alcătuit mai târziu din acestea.
O companie energetică care achiziționează un instrument de raportare pentru această fragmentare primește un tablou de bord mai clar peste aceeași origine neclară. Tabloul de bord arată o cifră, dar întrebarea dacă acea cifră provine din contorul corect, a fost calculată cu factorul corect și a fost verificată de persoana corectă rămâne fără răspuns. Instrumentul adaugă un strat peste problemă, nu o soluție pentru problemă.
Ce ajută cu adevărat este să se documenteze mai întâi ce punct de date provine din ce sursă, prin ce pași intermediari ajunge la punctul de raportare și cine este responsabil pentru fiecare pas. Acesta este un registru, nu un tablou de bord: o listă de puncte de date cu originea lor, proprietarul lor și regulile după care este verificată calitatea. Numai atunci când acesta există, un instrument de raportare are ceva fiabil pe care să construiască.
Companiile energetice cu mai multe divizii — producție, distribuție, retail — se confruntă cu o complicație suplimentară: același termen înseamnă altceva în fiecare divizie. "Consum" la distribuție este o cifră diferită de "consum" la retail. Pentru această problemă este util să analizăm ce puncte de date sunt cu adevărat necesare atunci când mai multe unități de afaceri raportează, și unde poate exista deja un punct de date la o altă unitate de afaceri înainte de a fi reconstruit din nou. Reutilizarea unei surse deja existente și validate este adesea mai rapidă decât instalarea unei noi măsurări.
Odată ce registrul punctelor de date există — cu origine, proprietar și regulă de calitate pentru fiecare punct — apare și o imagine clară asupra muncii din spatele acestuia: cine colectează, cine verifică, cine corectează și câți dintre acești pași sunt de rutină. În acest moment, [scanarea muncii](https://ftetoai.com) de la FTE TO AI devine relevantă: aceasta calculează, pe fiecare sarcină, ce parte a muncii poate fi preluată de AI, pe baza sarcinilor care rezultă din registrul punctelor de date, în loc de o estimare prealabilă.
Data Readiness Scan pentru sectorul energetic este în dezvoltare. Cei care doresc să pună la punct registrul punctelor de date pentru propria organizație imediat ce acesta va fi disponibil se pot înscrie pe lista de așteptare.
Vraag maar waar een datapunt vandaan komt. Dat is meestal de hele vraag.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.