Sectorul ICT diferă de sectoarele cu fabrici, parcuri auto sau clădiri. O companie de software nu are furnale înalte și, de regulă, nici o clădire proprie de dimensiuni semnificative. La prima vedere, acest lucru face ca sectorul să pară ușor din punct de vedere al emisiilor, dar datele de sustenabilitate nu au dispărut — s-au deplasat. Nu se află în active proprii, ci în lanțul de furnizori, în contractele cu furnizorii de servicii cloud și în echipamentele utilizate de angajați. Cei care în ICT se uită doar la propriul birou ratează cea mai mare parte a poveștii.
Pentru multe companii ICT, centrul de gravitate al impactului climatic s-a deplasat către capacitatea de calcul pe care o achiziționează. Cei care folosesc AWS, Azure, Google Cloud sau un furnizor local de hosting cumpără, de fapt, un consum de energie care este generat și contabilizat în altă parte. Datele despre acest lucru nu se află de regulă într-un sistem intern, ci în facturi, acorduri de nivel al serviciilor și rapoartele de sustenabilitate publicate de furnizorii de cloud înșiși. Unii furnizori oferă cifre de emisii per client sau per sarcină de lucru, alții doar o medie generală. Diferența dintre aceste două abordări determină cât de precis poate o companie să își fundamenteze propriile emisii legate de cloud — și această diferență este adesea necunoscută celui care întocmește raportul.
Al doilea loc în care se acumulează date de sustenabilitate este echipamentul: laptopuri, servere, echipamente de rețea, telefoane. Aceste date apar în mai multe momente ale ciclului de viață. La achiziție, informațiile despre utilizarea materialelor și emisiile de fabricație se află la furnizor, adesea într-un pașaport de produs sau o declarație de mediu care nu este solicitată în mod standard. În timpul utilizării, departamentul IT generează date despre consumul de energie al centrelor de date și al camerelor de servere, uneori în sisteme de facilități, alteori în instrumente de gestionare a activelor IT care nu comunică cu departamentul financiar. La eliminare apar din nou date noi: procente de reutilizare, certificate de reciclare, contracte cu procesatorii de deșeuri electronice. Trei faze, trei tipuri de surse și rareori un singur loc unde acestea se reunesc.
Companiile care oferă în principal software sau servicii digitale au o complicație suplimentară: produsul lor în sine nu are o amprentă fizică, dar funcționează pe o infrastructură care are. Întrebarea privind partea din emisiile cloud care poate fi atribuită unui anumit produs sau client necesită metode de alocare care de multe ori nu sunt încă stabilite. Cei care raportează despre acest lucru trebuie să determine mai întâi care punct de date formează baza — capacitate de calcul, stocare, trafic de date — înainte ca ceva să poată fi măsurat. Aceasta este o alegere metodologică separată de raport, dar care îl precedă.
Deoarece sectorul este intensiv în forță de muncă și dispune de relativ puține active fizice, posturile legate de personal cântăresc adesea mai mult decât în sectoarele industriale: deplasările casă-muncă, munca de la domiciliu, călătoriile de afaceri, energia clădirilor de birouri care sunt uneori partajate cu alți chiriași. Aceste date sunt distribuite în sisteme HR, platforme de rezervare a călătoriilor, furnizori de servicii de facilități și, uneori, în foi de calcul întreținute de un angajat individual. Volumul pe post este mic, dar numărul de surse este mare, ceea ce face ca consolidarea să fie mai laborioasă decât ar lăsa să se creadă amploarea sa.
În sectoare precum construcțiile sau sectorul imobiliar, datele sunt de obicei concentrate în jurul unui număr limitat de locații fizice sau proiecte. În sectorul ICT este valabil inversul: datele sunt distribuite fin pe multe surse mici, digitale și contractuale. Acest lucru necesită o abordare diferită la crearea unui registru al punctelor de date — nu se începe cu clădiri sau utilaje, ci cu contracte, sisteme și întrebarea cine, în cadrul organizației, gestionează care segment al lanțului.
Și în cadrul unei companii ICT cu mai multe unități de afaceri — de exemplu o ramură separată de cloud, consultanță și software — revine aceeași întrebare: de care puncte de date aveți nevoie cu adevărat la mai multe unități de afaceri și unde în organizație există deja acel punct de date. Înainte de a solicita din nou informații despre consumul de cloud sau inventarul de hardware, merită să se verifice dacă acea informație este deja urmărită undeva, de exemplu prin unde există deja un punct de date la mai multe unități de afaceri. Astfel se evită ca fiecare unitate să își construiască propria versiune, ușor diferită, a aceleiași cifre.
Tentația în cazul datelor fragmentate este de a achiziționa mai întâi un instrument care să facă totul clar. Cu toate acestea, un instrument aplicat pe un proces neorganizat produce mai ales un raport cu aspect mai ordonat despre cifre care, la bază, încă nu sunt corecte. Clarificarea, în primul rând, a originii fiecărui punct de date, a persoanei responsabile pentru acesta și a regulilor de calitate care i se aplică este pasul care precedă alegerile de sistem, nu care le urmează.
În momentul în care este clar ce puncte de date există, de unde provin și cine le gestionează, apare și o imagine asupra cantității de muncă manuală care le mai însoțește: retranscriere, verificare, obținerea de informații de la un colega. Acesta este exact tipul de muncă pentru care FTE TO AI, printr-un scan al muncii pe sarcină, calculează ce parte poate fi preluată de AI, ca o completare a perspectivei pe care un registru al punctelor de date o oferă deja.
Vraag maar waar een datapunt vandaan komt. Dat is meestal de hele vraag.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.