Când datele de sustenabilitate sunt dispersate în sisteme ERP, facturi de energie, fișiere HR și foi de calcul separate, primul reflex este adesea: ce instrument rezolvă asta. Această întrebare sună practic, dar sare peste pasul care determină dacă un instrument rezolvă ceva sau doar deplasează ceva. Un instrument funcționează cu ceea ce introduceți în el. Dacă nimeni nu a stabilit ce punct de date provine din ce sursă, cine este responsabil pentru el și ce reguli de calitate se aplică, atunci instrumentul importă acea neclaritate exact așa cum este. Ecranul devine mai ordonat, cifrele de bază nu.
Costurile achiziționării întâi și ordonării abia după aceea nu sunt întotdeauna vizibile imediat, dar sunt previzibile. Un instrument achiziționat înainte de existența registrului de puncte de date trebuie reamenajat mai târziu pe baza unor perspective care ar fi trebuit de fapt să vină înainte: ce câmpuri există, cine le furnizează, unde se află punctele de rupere în lanțul de proveniență de la sursă la linia din raport. Această reamenajare consumă timp, iar în acest timp organizația continuă să funcționeze pe baza unor cifre despre care nimeni nu poate spune cu certitudine de unde provin exact. Pe pagina despre ce costă de fapt un instrument suprapus peste un proces neorganizat acest mecanism este explicat mai detaliat: nu este vorba de o alegere greșită, ci de un instrument care preia o problemă în loc să o rezolve.
Există și un al doilea cost, care are mai puțin de-a face cu bani și mai mult cu încrederea. Odată ce un instrument de raportare este pus în uz, se creează impresia că partea de date este rezolvată. Întrebările despre proveniență și proprietate nu mai sunt puse, pentru că sistemul pare să le răspundă. Exact acesta este riscul: un raport îngrijit despre cifre pe care nimeni nu le poate justifica atunci când un auditor sau un organism de supraveghere pune întrebări suplimentare.
Motivul pentru care organizarea întâi a procesului și abia apoi alegerea unui instrument funcționează bine este simplu. Dacă registrul de puncte de date există deja — cu sursă, proprietar și regulă de calitate pentru fiecare punct de date — atunci știți încă înainte de achiziție ce trebuie să poată face un instrument. Evaluați un instrument pe baza propriei situații, nu pe baza unui demo construit în jurul unui exemplu generic. Ce integrări sunt necesare, ce câmpuri trebuie să fie obligatorii, cine poate modifica ce ecran: toate acestea rezultă din munca deja făcută înainte ca un furnizor să apară în discuție. Mai multe despre acest lucru se găsesc pe pagina despre ce cerințe funcționale rezultă din propriul proces înainte de a selecta un instrument.
Această ordine previne și o greșeală frecventă în selecția însăși. Fără o imagine clară a propriilor fluxuri de date, un instrument este ales adesea pe baza unor funcții care sună impresionant, în timp ce nimeni nu poate verifica dacă acele funcții se aliniază cu propriul peisaj de sisteme și foi de calcul. Modul în care se face corect această verificare este descris pe pagina despre cum alegeți un instrument fără să regretați ulterior achiziția. Esența este mereu aceeași: întâi să știți ce aveți, abia apoi să alegeți de ce aveți nevoie pentru asta.
Locurile unde apar datele de sustenabilitate variază puternic în funcție de industrie, ceea ce face dificilă selectarea unui instrument potrivit pentru toate situațiile fără o inventariere proprie. În sectorul construcțiilor, cifrele relevante sunt adesea dispersate în administrarea proiectelor, achiziția de materiale și rapoartele subcontractanților, așa cum se poate citi pe pagina despre de unde provin exact datele de sustenabilitate în sectorul construcțiilor. În sectorul instalațiilor, sursele sunt adesea diferite, de exemplu bonuri de service, date despre vehicule și consum de energie pe locație, așa cum este detaliat pe pagina despre unde se află datele de sustenabilitate în sectorul instalațiilor. Cine nu cartografiază întâi aceste surse riscă să aleagă un instrument conceput pentru un tip diferit de peisaj de date decât cel propriu.
Întrebarea dacă întâi cumpărați un instrument sau întâi organizați procesul este de fapt o singură întrebare privită din două unghiuri. De fiecare dată reiese același răspuns: fără o imagine clară a locului unde apar datele, cine se ocupă de ele și ce reguli determină calitatea, orice instrument este un pariu. Exact aici face diferența un registru de puncte de date cu lanț de proveniență de la sursă la raport, proprietate și reguli de calitate pentru fiecare punct de date — nu ca substitut al unui instrument, ci ca bază pe care alegerea unui instrument poate fi făcută în mod responsabil.
Odată clarificat ce date există și de unde trebuie să provină, apare o întrebare ulterioară: cât din munca de colectare, verificare și structurare a acestor date poate fi lăsată în sarcina suportului automatizat. Scanarea muncii de la FTE TO AI calculează pentru fiecare sarcină ce parte din ea poate fi preluată de AI, astfel încât să devină clar unde oamenii rămân necesari și unde munca repetitivă poate fi eliminată din sarcinile lor. Această scanare se aliniază cu momentul în care procesul este deja organizat: atunci devine vizibil nu doar ce trebuie făcut, ci și cine sau ce poate face asta cel mai bine.
Vraag maar waar een datapunt vandaan komt. Dat is meestal de hele vraag.
Answers come from this site’s knowledge base. Not tailored advice, and not a scan of your company.